Guta o formă dureroasă de artrită

Guta o formă dureroasă de artrită

Guta este un tip de artrita cauzata de acumularea unor cantitati prea mari de acid uric în sânge, tesuturi și urina. Când nivelul acidului uric este prea mare, se cristalizeaza în articulații sub forma unor ace cauzand durere, tumefacție, temperatură locală crescută, înroșirea tegumentelor din zona articulatiilor afectate și limitarea miscarilor.

In timp guta poate duce la leziuni cronice articulare. Cele mai des sunt afectate articulatiile degetelor mari de la picioare. Pot fi afectate și alte articulatii ale gleznei, genunchiului, incheieturii mainilor, ale degetelor de la mâini, etc.

După ce trece criza de gută se mentine un disconfort la nivelul articulațiilor afectate care poate dura câteva zile sau săptămâni. Pe măsură ce boala se agravează, articulațiile afectate devin tot mai rigide și apar probleme de mobilitate.

Organismul uman produce acid uric atunci când descompune purinele, substanțe care se găsesc în mod natural în celulele organismului dar și în anumite alimente.

În aceasta afectiune dieta are un rol foarte important:

  • alimentele bogate în purine trebuiesc evitate. Se considera ca aportul moderat de legume sau proteine bogate în purine nu este asociat cu un risc crescut de gută.
  • alimentele alcalinizante (fructele și cele mai multe legume) stimuleaza eliminarea de acid uric prin urina în timp ce alimentele acidifiante au efect opus.
  • alimentele bogate în carbohidraţi facilitează excreţia uratului din organism, în timp ce dieta bogată în grăsimi creşte recaptarea acestor compuşi la nivelul tubilor renali.

Pentru mentinerea sub control a gutei sunt recomandate:

  • Creșterea consumului de fructe (cireșe, capsuni, struguri, mere, rosii, etc.),

    cereale integrale, lactate cu continut scăzut de grăsimi deoarece au un continut scăzut de purine și au efect alcalinizant sau slab acidifiant, 

  • Cresterea consumului de legume precum morcovi, telina, vinete, castravete, etc.
  • Scaderea consumului de alimente bogate în purine și/ sau acidifiante: carne, organe interne (ficat, rinichi, etc.), fructe de mare, supe de oase şi carne, branzeturi cu conţinut ridicat de grăsimi, galbenus de ou, ciuperci, spanac, sparanghel, varza, varza de Bruxelles, conopida, linte, mazăre, fasole uscata, terci de ovaz, produse cu drojdie, bere si alte bauturi alcoolice, bauturi racoritoare cu un conținut ridicat de fructoză, etc.
  • Consumul de alimente ce contin acizi grasi esentiali care ajuta la refacerea tesuturilor.
  • Enzimele proteolitice, enzime specializate în digestia proteinelor, reduc retenția de fluide si inflamația ajutand la vindecarea țesuturilor afectate de gută. Alimentele bogate în proteine conțin si purine ce au ca produsul final de metabolizare acidul uric. Bromelaina și papaina sunt enzime proteolitice care se găsesc in ananas, respectiv in papaya. 
  • Plante medicinale precum lumanarica, gheara diavolului, coada soricelului, etc. care ajuta la tratarea durerii și inflamatiei, etc.








Taguri:

Comentarii