Oregano (sovarf, maghiran sălbatic) este cunoscut atât ca și un condiment cât și ca un medicament, astfel in Grecia și Roma antica a fost folosit si în scopuri medicinale. In prezent este folosit mai ales în Turcia, Italia si America în gătit pentru a adăuga aromă la o varietate de feluri de mâncare, în special cele din bucătăria mediteraneană și mexicană.
Oregano conține polifenoli (acid rozmarinic, luteolin, apigenin, etc.), taninuri, uleiuri esentiale (timol, carvacrol, camfor, etc.) cu actiune antioxidanta puternica, antiinflamatoare, antimicrobiana asupra unui spectru larg de microorganisme, antivirala și antifungica. De asemenea are proprietăți analgezice (atenuează sau suprimă temporar durerea).
În uz intern, oregano este folosit pentru probleme de digestie precum intoxicatii alimentare, indigestie, balonare, infectii intestinale, afecțiuni ale ficatului și vezicii biliare. De asemenea poate ajuta la reducerea colesterolului.
Unele studii pe șoareci au constatat că uleiul esențial de oregano este aproape la fel de eficient ca antibioticele împotriva bacteriilor comune, fiind activ contra a cel putin 10 specii de bacterii printre care si Helicobacter pylori. De asemenea uleiul actioneaza asupra a 15 specii de ciuperci si levuri, intre care mai multe specii de Candida.
În uz extern, oregano, sub forma de ulei esential, se utilizeaza în băi pentru dureri musculare, reumatice și articulare. Amestecat in uleiurile de masaj ajuta la detoxifierea sistemului limfatic. Datorită proprietatilor antiseptice, uleiul de oregano este folosit în apa de gura pentru tratarea afectiunilor bucale. De asemenea este folosit ca adjuvant în caz de tuse, bronsite, sinuzite, in inhalatii cu abur.
Adaugat in preparate cosmetice, uleiul de oregano este recomandat persoanelor cu ten gras, acneic.
Oregano este condimentul clasic pentru pizza dar se potrivește bine și cu omletele, sosurile italiene, preparatele cu roșii precum si cu carnea de miel.