Aerul poluat din locuinte (calitatea aerului din interior necorespunzatoare) ne poate afecta sanatatea. Gătitul, curățenia, proasta intretinere a sistemelor de aer condiționat și de ventilatie, emisia de gaze din mochete, vopsese, lambriuri, computere, mașini de copiat, mobila, pot conduce la o poluare a aerului similara celui dintr-un oraș poluat. Poluarea aerului din locuinte poate fi și de 5 de ori mai mare decat cea din aerul exterior.
Pe termen lung, substantele volatile și particulele periculoase din aer pot cauza cancer, boli respiratorii, afectarea creierului etc. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sanataţii, 4,3 milioane de persoane mor anual din cauza aerului poluat din locuinţe. Cele mai vulnerabile sunt persoanele cu boli pre-existente de plamâni sau de inima, dar şi persoanele în vârsta şi copiii. Cele mai multe decese sunt cauzate de accidente vasculare cerebrale (34%), boli cardiace ischemice (26%) și boli pulmonare cronice (22%, pneumonie 12%, cancer pulmonar 6%).
Principalii poluanti ai aerului din locuinte sunt:
- monoxidul de carbon (CO), gaz foarte toxic rezultat din arderea incompleta a unor combustibili (cărbune, lemne, gaz metan). La o concentrație mai scăzută, provoacă dureri de cap cronice, greață, oboseală inexplicabilă iar la concentratii mai mari cauzeaza moartea.
- formaldehida, extrem de periculoasa sănătății, din placile din PAL;
- praf (particulele in suspensie fine de nisip, cenusa, vegetale, etc.)
- microorganisme ( bacterii, virusuri, acarieni, spori de mucegai);
- fumul de tigara/pipa/trabuc (contine zeci de compusi cancerigeni);
- compusi organici volatili din produsele de curatenie, vopsele, solventi, degresante, etc;
- radonul,un gaz invizibil, radioactiv, degajat prin dezintegrarea toriului și a uraniului din sol, suspectat de producerea cancerului pulmonar;
- azbestul, din locuintele vechi, aflat în materialele izolatoare, in tablouri, in podea – inhalarea fibrelor de azbest timp indelungat este asociat cu cresterea numarului de cazuri de cancer de plămâni;
-
ozonul (natural sau produs de aparate electrice);
Diminuarea poluarii aerului din locuinte se poate realiza prin respectarea a o serie de reguli simple, dar eficiente, printre care amintim:
- aerisirea repetata a locuintelor prin deschiderea larga a ferestrelor și mai ales in dormitoare seara, inainte de culcare;
- intretinerea aparatelor de aer condiționat si de ventilatie;
- utilizarea si depozitarea chimicalelor in spatii bine aerisite sau in afara spatiilor locuite;
- evitarea folosirii de detergenti sau solventi volatili;
- evitarea folosirii produselor ce contin azbest sau formaldehida;
- folosirea cuielor in locul produselor chimice de lipit;
- folosirea cu precadere a vopselelor pe baza de apa (atentie la continutul de mercur al acestora !);
- evitarea utilizarii produselor ce pot degaja benzen (favorizeaza aparitia cancerului) sau vapori de hidrocarburi. Nu folositi benzina ca solvent de curatare!
- utilizarea ventilatoarelor in bai si a hotelor în bucatarii;
- stingerea focurilor la aragaz in cazul neutilizarii.