Poluarea sonora (zgomotul) afecteaza sanatatea și comportamentul nostru

Poluarea sonora (zgomotul) afecteaza sanatatea și comportamentul nostru

Poluarea sonora numita si fonica sau simplu zgomot de la școală, serviciu, domiciliu precum și în timpul liber ne poate afecta sanatatea și comportamentul (agresivitate crescută, scăderea interesului față de ceilalți), poate cauza dificultăți de concentrare (reducerea performanței la îndeplinirea unor sarcini complexe, cum ar fi muncă intelectuală sau învățare). Potrivit unui studiu publicat de Organizatia Mondiala a Sănătății (OMS), poluarea sonora produsă de traficul rutier, feroviar si cea cauzata de avioane, mai ales in marile orase, este al doilea factor de mediu favorizant al îmbolnăvirilor, in intreaga lume, după poluarea atmosferică.

Efectele negative ale zgomotului asupra omului sunt: spasme stomacale, tresărirea și reținerea respirației, tensionarea musculaturii, dilatarea pupilelor sau chiar moartea, dacă se depășește pragul de 180 decibeli. Poluarea fonica datorată zgomotului poate cauza cresterea tensiunii arteriale, niveluri ridicate de stres, țiuituri în urechi, pierderea auzului, tulburări de somn și alte efecte dăunătoare.

Omenii nu reacționează în același fel la același zgomot si totodata se pot obișnui cu zgomotele care apar în mod constant. Profesorul de acustica Trevor Cox de la Universitatea din Salford a întrebat pe Internet un numar mare de persoane despre cel mai rău sunet pentru ei. A primit un numar foarte mare de răspunsuri diferite.

Este dificil să se stabilească nivelul la care începe disconfortul, deoarece percepția zgomotului este subiectivă și toleranța variază de la o persoană la alta. Caracteristicile zgomotului (durata, frecvența, etc.) au un rol important în disconfort.

Se considera ca valoarea limită a zgomotului care nu cauzeaza probleme de sănătate este 40 de decibeli, perceput de majoritatea oamenilor ca fiind normal (echivalent aproximativ cu nivelul zgomotului unei străzi liniștite într-o zonă rezidențială). Zgomotul incepe sa devină deranjant de la aproximativ 80 decibeli. Zgomotul de peste 85 decibeli poate chiar afecta auzul (peste 105 dB, pot apărea pierderi de auz ireparabile). Pragul de pericol acustic este fixat la 90 dB. Așa numitul prag de durere al urechii umane este 120 decibeli. Peste acest nivel zgomotul devine intolerabil, provocând dureri extreme și pierderea auzului.

Tulburări de somn apar între 45-55 dB, iar trezirea în timpul nopții se produce la zgomote mai mari de 55 dB. OMS recomandă pentru o odihnă nocturnă adecvată un nivel al zgomotului ambiental mai mic de 35 decibeli (dB). Potrivit Ministerului Federal al Mediului German, chiar niveluri scăzute de zgomot de 25 decibeli pot duce la tulburări de somn. Urechile reacționează mult mai sensibil la zgomot în timpul somnului, dăunand sănătății pe termen lung. Potrivit OMS, unul din cinci europeni este expus în mod regulat la un nivel de zgomot prea mare pe timp de noapte, fapt care ar putea avea efecte semnificative asupra sănătății.

 

Taguri:

Comentarii